Gemenele Aoife şi Ciara Tabb (21 de ani) au acum propia afacere în Cork, Irlanda, fiind antrenori personali de fitness. Dar povestea lor este emoţionantă, pentru că ajunseseră piele şi os, după turnee epuizante în China.
După un program bine pus la punct, ele au reuşit să pună peste 10 kilograme şi să arate acum spectaculos.
Nu mai puţin de 35 de oraşe din China au ”călcat” cele două gemene, unde au dansat şi au făcut spectacol câte şase nopţi pe săptămână. De asemenea, ele au lucrat şi în Portugalia, într-o vară, atunci scăzând cel mai mult în greutate.
Programul intensiv a dus la o scădere uluitoare în greutate, devenind subponderale. Asta în ciuda faptului că ele consumau 1.800 de calorii pe zi.
Când au încheiat turneele, gemenele au intrat într-un program de creştere în greutate. Au pus pe ele 8, respectiv, 13 kg şi consumă zilnic între 2.000 şi 2.300 de calorii.
„Am fost la cea mai mică pondere când ne-am întors de la lucru din Portugalia, ca dansatoare şi cântăreţe. Trei luni am stat”, au spus ele, pentru dailymail.co.uk.
„Dansam şase nopţi pe săptămână şi o făceam şi pe bărmăniţele, mergeam de asemenea peste tot, ceea ce a dus la scăderea noastră în greutate. Când ne-am întors acasă, ne-am cântărit şi am izbucnit în lacrimi. Nu puteam să credem cât de mult am pierdut şi nu am vrut să fim atât de slabe”, au povestit ele.
”Toată lumea vorbea despre noi, ne-am simţit atât de rău încât ne-am motivat să revenim la greutatea noastră. Am făcut imediat o schimbare”, au continuat dansatoarele.
Ele au apelat la un nutriţionist, David Young, care le-a verificat săptămânal. Timp de 16 săptămâni au urmat un program strict, de creştere în greutate şi a muşchilor. Au lucrat între o oră şi două zilnic.
„Nu m-am simţit niciodată atât de fericită, îmi place acum corpul meu”, a spus Aoife.
„Mă simt foarte bine, cred că e cel mai bun moment al meu. Nu mai vreau să trec prin ce am trecut anul trecut”, a adăugat Ciara.